Sanda

Let’s talk about…Facebook!

2012-02-10T23:58:00.001+02:00

Viață privată, intimitate, securitate, normalitate, mister? Toate se ”sting” într-acest simplu cuvânt ”facebook”.
Unde ești, ce faci, cu cine ieși, ce mănânci, cu ce ești îmbrăcat, te-ai certat cu prietenul/prietena, ești nervos sau ai o stare bună, toată lumea știe! Întreaga ta viață e o carte deschisă la îndemâna oricui!
”Facebook” nu înseamnă socializare, distracție, nu! De mult a depășit stadiul acesta! Acum e transparență totală, locul perfect pentru a te lăuda ca ti-ai achiziționat noul iPhone sau pentru a arăta lumii întregi că cineva se uită și la tine, ca n-o să mori virgin, ca ”ți-ai tras” o noua gagică. Locul ideal pentru a-ți face fostul/fosta geloasa, locul ideal pentru a arăta tuturor că nu-ți pasă, când de fapt doar tu știi că sufletul ți-e făcut bucățele pe care nu știi cum să le aduni.
Aici ne pierdem viața, care trece pe lângă noi în momentul în care suntem prea ocupați să lăsăm un comment sau să facem orice altceva în afară de a dedica timp celor dragi. Că deh, ce are că i-am lăsat comment „fostei iubite cu care nu mai am nimic, dar pe care încă o alint cu tine de mânuță”? N-are nimic, domn’le! Aici îți dai seama că arată mai bine de când v-ați despărțit, îți dai seama că e momentul să te întorci în trecut. Aici pierzi prezentul, mințindu-te pe tine că ești înconjurat de prieteni (cei peste 1000 din care nu cunoști nici jumătate), că așa te distrezi. Și uite-așa stai de dimineața până seara cu ochii în calculator, fără să vezi soarele de afară și toate lucrurile drăguțe pe care le-ai putea face.
Așa piere tot misterul, tot farmecul acestei vieți, așa îți pierzi interesul față de orice persoană, despre care știi totul de pe facebook.

Eu nu mai sunt dispusă să-mi ofer toată intimitatea pe tavă! Nu vreau să renunț la ieșitul în parc sau oriunde altundeva alături de prietenii mei. Vreau să cunosc oamenii personal, să-i descopăr eu, și nu să fac cunoștină personal cu cineva pe care parcă l-aș ști de-o viață, atât doar că niciodată nu ne-am vorbit. Nu vreau să am o existență fadă, lipsită de orice farmec. Nu vreau nici să știe până și „lelea Floare” că am ieșit nu-știu-unde sau alte alea. Vreau să am viața mea, intimitatea mea, să fac tot ceea ce-mi doresc fără să știe toată lumea.
Și sinceră să fiu, nici nu-mi lipsește Facebook! 

Târziu pentru regrete

2012-01-07T11:35:00.000+02:00

Îmi spui acum că-ți pare rău, din nou același traseu îl urmezi. Lași lacrimi în urmă, aduci un zâmbet, și din nou sfâșii acel biet suflet în bucăți.
Stau cu ochii ațintiți asupra amintirilor și nu mă regăsesc. Nu găsesc puterea de a spune stop, nu găsesc puterea de a continua. Sunt blocată între dorința de a te avea și dorința de a-mi vedea zâmbetul schițat pe buze.
Mi-e sete de dragoste, de dragostea ta! Mi-e foame de tine, mi-e dor să te am!

”Îmi pare rău!” nu face prea multe. De fapt, nu schimbă nimic! ”Îmi pare rău!” nu șterge lacrimi, nu-ți ține locul acolo unde absentezi, nu încalzește suflete, nu alină dorul, nu aduce zâmbete, nu... sunt doar vorbe aruncate-n vânt.

Prietenie

2011-11-28T00:52:00.004+02:00

Necesitatea unei prietenii

N-o sa neg faptul ca deseori cand avem o problema, ne spunem, in sinea noastra, ca ne descurcam singuri. Suntem incapatanati, incercand poate imposibilul. Sunt unele lucruri peste care nu putem trece singuri. Sunt momente in viata cand avem nevoie de o companie. Un prieten caruia sa ne destainuim, un prieten caruia sa-i cerem un sfat, care sa ne asculte, cu care sa radem in hohote, care sa ne fie alaturi in clipele dificile, care sa ne ajute si viceversa. Ar fi de-a dreptul pueril sa zica cineva ca prietenii sunt inutili sau ca nu avem nevoie de prezenta acestora in viata noastra.

De ce avem nevoie de prieteni?

In viata de zi cu zi suntem coplesiti de o sumedenie de intamplari - fericite sau mai putin. Avem nevoie sa impartasim. De ce sa impartasim? Pentru ca tinand in noi, la un moment dat o sa izbucnim. Orice om are nevoia sa se descarce. Eu, ca fiinta umana, simt nevoia sa vorbesc, sa schimb pareri, sa impartasesc experiente, sa cer un sfat, sa-l ofer si multe alte lucruri. Totodata, daca nu am cui sa-i spun ca azi mi-a mers prost la facultate, ca am nevoie un sfat pentru ca vreau sa ma angajez, ca mi-am achizitionat aparatul foto mult visat, la un moment dat o sa se adune toate si o sa ma simt cuprinsa de disperare (poate un cuvant prea dur). N-o sa stiu incotro s-o iau, pentru ca mama a plecat in strainatate, pentru ca la facultate am note mici, pentru ca … si o sa se creeze un haos total in interiorul nostru din care putem iesi doar cu ajutorul cuiva care sa ne dea un sfat, sau macar care san e asculte problemele si sa ne inteleaga.

Cum afecteaza prieteniile o relatie

Ei bine, din momentul in care o prietenie iti ocupa tot timpul, n-o sa mai ai zile bune cu partenerul. Pentru ca… Petreci 24 de ore din 24 alaturi de X, sustinand ca “ma simt foarte bine cu el/ea. Imi place sa stau mult cu X, imi place sa vorbim mult.” Relatia cu iubita/iubitul este afectata din momentul in care cel mai bun prieten/cea mai buna prietena iti ocupa mai mult timp decat partenerul, ceea ce e deranjant pentru acesta din urma. In clipa in care iti petreci tot timpul cu cel mai bun prieten, practic acesta cam ia din atributiile partenerului, care nu-si mai prea gaseste locul in viata ta.

Darul de Crăciun

2011-11-24T00:49:00.001+02:00

"Deschide cadoul. E micuţ, dar l-am pregătit cu atâta dragoste. E o bucăţică din sufletul meu. Doar pentru tine."

La fel ca-n fiecare an, Moş Crăciun îşi ia rolul în serios şi împarte daruri tuturor copiilor.
Undeva într-un micuţ orăşel locuia un băiat, care deşi primise an de an tot ce şi-ar putea dori un copil, simţea că vrea ceva diferit. În fiecare an, în seara de Crăciun, în ochii lui mari şi strălucitori zăcea o uşoară urmă de tristeţe. Era un copil deosebit, ce nu-şi dorea lucruri materiale. Pur şi simplu îşi dorea să simtă farmecul Nopţii Sfinte, dăruind...visând.
Împodobise bradul alături de mama şi fratele lui mai mare, apoi a ieşit pentru a se putea bucura de fulgii uriaşi de zăpadă ce cădeau pe pământul îngheţat. Făcând câţiva paşi, fără să-şi dea seama s-a îndreptat înspre o străduţă liniştită. Era doar el, plimbându-se, trăind, bucurându-se de fiecare lucru mărunt, insignifiant, care de fapt însemnau totul pentru el. Asta îl făcea fericit.
Deşi se înserase, el încă era pe-afară... asculta sunetul clopoţeilor, care parcă-l mângâia... Privi cum pe o rază strălucitoare de lumina, coboară îngerii din cer pentru a fi mai aproape de noi, pentru a ne veghea. Un val de fericire îl cuprinse. Zâmbea.
Cu toate că ştia că este singur pe stradă, avea senzaţia că cineva îl însoţeşte. Se întoarse.
-Întinde-mi mana, i-a şoptit o voce angelică, nu-ţi fie teamă.
Fără să scoată un sunet, băiatul îi întinse mâna fetei. Atunci simţi căldura dragostei.
-Te-am aşteptat atâta timp..
-Ştiu, doar că am avut nevoie de timp pentru a-ţi pregăti cadoul pe care-l meriţi. Cadoul pe care-l doreşti. Uite, deschide-l, e doar pentru tine. E o bucăţica din sufletul meu. Toată dragostea mea, pentru tine.
-Dar eu... nu ţi-am dăruit nimic... murmură băiatul.
-Ba da, căldura inimii tale, mi-ai dăruit toate visele tale în tot acest timp în care m-ai aşteptat. Mi-ai dăruit mie fericirea ta. Mi-ai oferit tot ce aveai mai bun, acum e rândul meu.
După o îndelungă tăcere, l-a luat iar de mână, spunându-i cu o voce entuziastă:
-Haide să alergăm prin zăpadă, haide să fim copii încă o dată.
-Dar vei pleca... Lasă-mă să te mai privesc măcar o dată.
-Nu.. vei avea timp să o faci pe urmă, nu voi pleca. Am venit pentru a rămâne lângă tine. Pentru totdeauna.
Acesta a fost darul lui de Crăciun... Cadoul pe care şi l-a dorit atât de mult, l-a aşteptat atâţia ani. Acum ştia ce înseamnă să dăruieşti şi să primeşti. Iar de acest cadou, a avut grijă ca de cel mai de preţ lucru din viaţa sa. De fapt era viaţa sa, fericirea sa.

Mi-am amintit!!!

2011-11-23T23:08:00.001+02:00

Cat este de important pentru noi oamenii impresia pe care-o lasam celor din jur? Este mai important sa facem o buna impresie sau sa nu ne simtim noi inselati, tradati de ceea ce vrem sa parem?
Citind un articol in aceasta seara, mi-am amintit de o veche draga mie persoana cu care, la un moment dat discutam despre scoala. Si anume, eu fiind la profil uman, voiam sa ma transfer la mate-info (cel mai “bun” profil din liceu) si ceream astfel sfatul acelei persoane. Mi-amintesc cand mi-a zis, printre altele, ca mama sa nu i-a permis sa mearga intr-un alt oras, sa faca ceea ce-i place, ca sa ramana in acel mic orasel sa “se laude” ca fiul ei e la cel mai bun profil. O alta persoana mi-a mai zis “mai bine prost printre destepti, decat destept printre prosti”. Eu am ales sa fac ceea ce mi-a placut, si nu regret, chiar daca acum studiez cu totul altceva.
Cert este ca ne traim viata incercand sa facem impresie buna inaintea celorlalti, ratand astfel momentele cu adevarat importante pentru noi. E atat de trist sa nu imbraci stilul acela rebel, care pe tine te caracterizeaza, doar de teama ca cel de langa tine te-ar considera “cazut de pe alta planeta” sau mai stiu eu ce. E atat de trist sa practici o meserie care tie dintotdeauna ti-a displacut, doar pentru ca astfel in ochii lor esti “cineva”. E atat de trist ca sa nu poti sa zici ce ai de zis, sa fii nevoit sa tii in tine, chiar daca te doare, doar ca sa nu pari prost-crescut. Si astfel noi nu mai suntem noi, ne imbracam cum vor ceilalti, vorbim cum vor ceilalti, studiem ce vor ceilalti, traim viata unei persoane cu totul straine noua. Asa ia nastere ipocrizia, prefacatoria. Incercam sa fim alte persoane doar pentru ca traim intr-o societate care ne cam impune asta.
Si raspunsul vine odata cu intrebarea: cine sunt eu, de fapt? Daca stii cine esti si ce vrei, n-o sa-ti pese de ceea ce zice lelea Floare in legatura cu stilul tau vestimentar, cu atitudinea sau hobby-urile tale.
Important este sa faci ceea ce te reprezinta, nu ceea ce vor altii pentru ca tu traiesti viata ta, nu ceilalti ti-o traiesc!

Nu-mi pasa

2011-11-17T20:02:00.001+02:00

E atat de greu sa invingi acest amalgam de sentimente. E atat de greu sa nici nu stii ce simti. Acum esti fericit, zambesti. In secunda imediat urmatoare iti dai seama ca suferi. E groaznica starea aceasta. Si poate ca persoanele care noi credem ca ne fac fericite, ne aduc mai multa suferinta de cat credem. Doare si pur si simplu nu stii ce e. Uneori nepasarea e cel mai bun medicament. Sa te ridici, sa-ti alungi toate temerile, sa renunti la ceea ce trebuie sa renunti si sa-ti iai din nou viata-n propriile maini, sa mergi pe drumul pe care ti l-ai dorit de atat de mult timp… Se zice ca de la dragoste la ura e doar un pas… Eu zic ca de la iubire e foarte usor pasesti spre nepasare. Azi iubesti cu toata fiinta ta, maine o sa-ti dai seama ca ti-e mult mai usor sa fii indiferent. Pentru ca asa a fost si el. Sau pentru ca asta si-a dorit. Libertatea pe care o putea dobandi doar prin nepasarea ta. Cand iubesti la intensitate maxima, suferi la intensitate maxima. Si nu intereseaza pe nimeni de durerea ta. Toti vor doar sa te daruiesti, sa te foloseasca; sa te lase cand s-au plictisit, sa te ia inapoi cand au chef de joaca. Uneori e ma bine sa stii cand sa pui punct. E bine sa ai taria de a spune “de azi sunt altul!”. E greu… dar nu imposibil. Sunt si alte persoane capabile sa ne iubeasca, ne faca fericite.

Ieri

2011-07-29T15:28:00.004+03:00

Ieri l-am văzut pentru prima oară plângând. L-am privit de la distanță preț de câteva clipe. N-am putut suporta. Am alergat la el, dorindu-mi cu disperare să știe că sunt acolo pentru el. Voiam să-i alin cumva durerea, sau pur și simplu să-i ofer un umăr pe care să plângă.

L-am strâns tare în brațe, moment în care am simțit cât de profundă și cât de pură e dragostea noastră. Cred că în acea clipă am realizat ce înseamnă adevarata dragoste și cât de mult înseamnă pentru o persoană să simtă că ființa dragă îi este alături în cele mai grele momente. Știu că iubesc cu adevarat atunci când durerea lui e și durerea mea. Nu e important să ai parte doar de bucurii, pe cât e de important să fiți împreună, indiferent de încercările la care sunteți supuși.

În zile întunecate de norii apăsători, în nopți ploioase și triste, în momente de răscruce, voi fi mereu lângă tine să-ți aduc liniștea.

"Cineva"

2011-07-29T14:47:00.001+03:00

E atât de ciudat cum timp de o zi, un an sau zece, o personă face parte din viața ta, iar apoi, din diverse motive, acel ”cineva” care ți-a fost alături, cu care-ai împărtășit bucurii sau tristețe, acel ”cineva” față de care nu aveai niciun secret, acel ”cineva” fără de care nu-ți puteai imagina viața, ia înfățișarea unui străin.

Și nu mai e acel ”cineva" cu care, cândva, împărțeai totul, nu mai e acel ”cineva” care-ți ștergea lacrimile sau acel ”cineva” cu care stăteai până noaptea târziu la telefon, discutând, dezbătând diverse subiecte filosofice…

Acum e cineva pe care îl saluți, din respect, atunci când îl întâlnești pe stradă și atât. Nu mai împărtășiți, nu mai filosofați, nu mai plângi pe umărului lui, de fapt nu mai știți nimic unul de celălalt…

Cel care până nu de mult era ”the special one” acum e doar… un străin.

La mulți ani!

2011-06-30T19:43:00.005+03:00

LA MULȚI, MULȚI ANI, MĂMICA MEA DRAGĂĂĂ!
Îți dăruiesc un buchet de zâmbete, ca să nu fii tristă niciodată.
Îți dăruiesc toate florile din lume, ca să fii înconjurată de frumos.
Îți dăruiesc o rază de soare, ca să știi că mereu, dincolo de toate greutățile, dincolo de ploi și vânt există soare, care curând va acapara cu razele lui tot ce e întunecat, iar cerul se va însenina.
Îți dăruiesc dragostea mea, ca să știi că-ți sunt mereu alături și că sunt cea mai fericită că-mi ești mamă!

Totul s-a schimbat

2011-06-25T12:22:00.001+03:00

Totul s-a schimbat.
Tu, eu, noi…

Emoție, nerăbdare,
Dor… toate, toate
Sunt pe fila anterioară.
S-a terminat cerneala
Și n-am mai găsit una
Măcar asemănătoare.
De-acum povestea se va schimba.

Nu va mai fi acel fior pătrunzător
Ori de câte ori mă atingi sau mă privești.
Nu va mai fi dorul acela nebun
Ori de câte ori suntem departe.
Nu vom mai fi nici noi
Rătăciți printre șoapte dulci.
Totul s-a pierdut. Nimic nu mai contează.

Și iar cerneala se va termina…
Ne vom dori să ne regăsim
La fel de fericiți cum eram
Cândva…

Uneori

2011-06-24T16:54:00.001+03:00

Uneori îți vine să ieși din tine
Să zbori deasupra oceanului
Deasupra munților
Deasupra norilor
Deasupra stelelor…

Uneori îți vine să mănânci miere
Ca să alungi gustul acela amar
Pe care fiecare El sau Ea ți-l lasă
Îți vine să-ți opărești sufletul
Ca să se dezmorțească.

Uneori îți vine să te dezbraci
De toată grija si iubirea pe care-o porți
Celor care au uitat ce-nseamnă prietenia
Și vor să-ți ia ce ai tu mai frumos
Și lor le lipsește: sufletul.

Uneori îți vine să te înneci în propriile-ți lacrimi
Pentru că din nou ei au plecat.
Și speri, și îți dorești să fie doar un vis urât
Sau o eroare a Regizorului
Și încă-i vrei aproape.

Dar alteori îți vine să urli de fericire
Când simți că te iubește
Și știi că El nu va pleca, la fel ca ei.
El este mierea care îți îndulcește cafeaua de dimineață
El e raza de soare care-ți incalzește sufletul și-ți luminează calea.

El este fericirea ta!

Dorinta

2011-06-10T11:33:00.002+03:00

Inc-un Te iubesc
Inca un zambet
Iti daruiesc.
Inca o floare
Inca un soare
Tot pentru tine.

Iti daruiesc
Fericirea
Tie iti dau
Si iubirea
Si sufletul meu.
Doar pentru tine!

Si cerul cu stele
Si visele mele
Ti le dau tie!
Iti dau si viata mea
Si lumea intreaga
Toate ti le ofer!

In schimb
Rapi-ti voi inima
Sa te am
Doar pentru mine!
Atat imi doresc,
Pe tine!

Despre tine

2011-06-10T11:16:00.000+03:00

Nu stiu daca ar ajunge cuvintele, nu stiu daca as putea sau ar putea vreodata cineva sa descrie acest minunat sentiment.
M-am gandit ca n-am scris de mult pentru tine ori despre tine. Azi, in sfarsit mi-am gasit sacul plin de cuvinte. Era ratacit in podul uitarii…
Azi mi-am amintit de primul nostru sarut. Atat de neasteptat, atat de emotionant, atat de dulce. Si-mi dau seama ca fiecare sarut pe care mi-l daruiesti are acelasi gust dulce ca si primul. La fiecare sarut ma trec fiori si-mi doresc sa tina la nesfarsit. Da, nu ma mai satur sa te sarut, sa ma saruti.
Oricat de departe ai fi, stiu ca esti mai aproape decat mi-as putea imagina. Stiu ca oriunde ai fi - la scoala, in gradina, la magazin, conduci sau dormi - in gandul si in sufletul tau imi ocup locul. Un loc important. N-am nevoie sa-mi spui “cuvantul magic”, prin tot ceea ce faci imi demonstrezi. Chiar si atunci cand ma certi sau cand ma tachinezi, nu poti sa-ti ascunzi sentimentele. Simt ca ma iubesti. Si stiu ca, daca ar fi cazul, tot pe mine m-ai alege si a treia oara.

Pentru ca dragostea nu cade niciodata.

Game over!

2011-05-30T20:23:00.007+03:00

Cand privesc in urma, ma intristeaza doar gandul ca m-am despartit de oamenii care au facut parte din viata mea timp de 4 ani. M-au vazut razand sau plangand de fericire sau cu inima facuta bucatele de cei carora le-am daruit-o. Mi-au fost alaturi in zile ploioase sau insorite, ne-am certat, ne-am ajutat, ne-am iubit. Profesori, colegi de clasa sau din alte clase, pe toti i-am indragit! Chiar daca putini profesori ne-au predat dintr-a IX-a, pana-ntr-a XII, chiar daca au fost altii in centrul atentiei si noi am fost invizibili doar pentru faptul ca “ei au fost prima generatia careia am predat 4 ani” sau “ei au fost speciali” (da, stim, ei au fost favoritii), noi tot v-am iubit! Pentru ca ati facut parte si din povestea noastra, nu doar dintr-a lor! Cert este faptul ca am avut alaturi de noi oameni minunati, care ne vor simti lipsa si carora le vom simti categoric absenta! Nu pot sa nu scriu de profa de romana care ne-a terorizat timp de 4 ani (5 ore pe saptamana!), dar care a stiut sa se bucure de viata, sa rada si sa planga alaturi de noi. A mai fost profa de engleza, care mereu ne-a inteles, profa de desen, profa de tic sau profu’ de religie, profa de filozofie, o persoana deosebita cu care ne-am inteles super chiar daca ne-a cam stresat cu “nenea Aristotel”, si care s-a descurcat impecabil avand in vedere faptul ca a fost primul sau an de predare. N-am sa uit sa-l mentionez pe profu’ de isto, care, desi nu l-am prea simpatizat eu, m-a incheiat cu 10, lucru pentru care-i sunt recunoscatoare. Mai e profa de stiinte, care a venit abia in semestrul al II-lea din clasa a XII-a, dupa 2 sapt a vrut sa plece, dar in final am convins-o sa ramana si ne-am inteles tare fain. O sa-mi lipseasca profu’ de jurnalism…care ne tot cerea articole pentru media 10. Adevarul e ca imi placea sa scriu. Si inca-mi place. Toti ne vor lipsi!
N-am cum sa uit sa amintesc meciul dintre profi si absolventi, care s-a incheiat cu scorul de 6-4 pentruuuuu…ELEVI, clar!
Si am de gand sa si critic! In mod clar imi voi critica fosta diriginta, care de la inceput pana la capat a afisat o atitudine de persoana indiferenta si rece. Care mereu “incerca” sa se apropie de noi, dar culmea! Nu reusea ca suntem noi dificili. Doamna care niciodata nu ne-a lasat sa vorbim pentru ca “avem alte interese acum" (“draga mea, ma lasi sa vorbesc?”). Cea careia niciodata n-am putut sa-i spunem mai nimic, pentru ca doar ea avea ceva de zis. Sunt sigura ca nu va ramane in amintirea noastra ca o diriginta interesata de clasa ei, ci mai degraba ca o persoana care nu stie sa se poarte cu elevii ei. Pacat! In schimb, profa de franca a jucat un rol decisiv in vietile noastre. Ea ne-a fost alaturi de la start pana in momentul in care am pus punct. A plans alaturi de noi in ziua absolvirii. Ne-a ajutat sa ne maturizam. A fost langa noi 4 ani, zi de zi. Si ne-a demonstrat pana la capat ca ne-a iubit. Deja imi este dor de ea... Mi-e dor sa radem silentios in clasa, ca nu cumva sa ne auda mama Antal. Sa glumim sau sa-i povestim peripetiile noastre. Toate imi lipsesc! Este o persoana minunata, si merita sa-i pastram un loc in amintirile noastre. Ne va fi dor de multi profesori, dar de EA in mod deosebit. Pentru ca e speciala, pentru ca merita!
De asemenea trebuie sa scriu si despre festivitate. A iesit naspaaaa! Din cauza lipsei de organizari. Desi se lauda diriga ca stie exact ce are de facut, de fapt era total pe dinafara! Multumim clasei a XI-a D, fratiorii nostri mai mici, ca ne-au impodobit clasa atat de frumos! Multumim profei de romana ca i-a coordonat! Multumim profei de franceza ca ne-a facut sa simtim cu adevarat emotia absolvirii (“scrisoarea” a avut un rol important).
Mai apoi… BANCHETUL. Deci… am avut cel mai frumos banchet dintre toate! Toata lumea a dansat, toata lumea s-a distrat. M-am simtit ca o printesa la balul ei. A fost de vis!

Si uite ca povestea a luat sfarsit… Veseli sau tristi, XII-D este deja doar o amintire…

Daruire

2011-05-11T21:22:00.000+03:00

Invaluie-ma-n iubire,
Daruieste-mi zambetul tau.
Prinde-ma de mana,
Tine-ma aproape,
Tu, inger al meu!

Iar eu, la randu-mi,
Iti voi insori fiece zi ploioasa.
Te voi iubi
Pana ce-Apusul se lasa
Pestea-ale noastre trupuri.

1 Mai ploios

2011-05-01T21:02:00.000+03:00

Nu stiu cu exactitate ce semnifica aceasta data, in afara faptului ca toata lumea iese la “iarba verde”. Pentru mine, insa a avut o alta insemnatate, putin mai speciala. Drept pentru care “sarbatoarea” a inceput de aseara, cand am avut parte de-o minunata surpriza, o vizita neanuntata (sau anuntata in ultimul moment) de la cea mai speciala persoana. A urmat o noapte dansanta in club, o dimineata “furtunoasa” si apoi bineobisnuita iesire la gratar (ca doar e 1 Mai!). Dat fiind faptul ca ieri am avut parte de un soare absolut superb, in naivitatea noastra am crezut ca si azi va fi la fel. Insa ne-am inselat amarnic! Desi de dimineata (dimineata fiind ora 12 pentru noi) ne-am bucurat de razele calduroase ale soarelui, pana am ajuns la destinatie (mai exact Belis), cerul a fost acaparat de nori dupa care a urmat o splendida ploaie care a durat pana in momentul in care am terminat de prajit si ne-am pus la masa. De cum am terminat de mancat, ploaia ne-a imbratisat din nou. Am ajuns acasa uzi leoarca si inghetati de frig.
Si ca sa fie tacamul complet, dupa-amiaza ne-am petrecut-o in pat, la “o poveste”, mancand ciocolata sau mestecand guma. Am avut parte si de partea a doua a "gratarului", acasa, alaturi de ai mei. Acum ma pregatesc pentru o noua saptamana de tortura, si incep prin a ma baga in pat intrucat oboseala a pus stapanire pe trupul meu. :)

Si asfel se incheie minunata zi de 1 Mai, care desi ploioasa si cu alte mici defecte, pentru mine a fost o zi deosebita. Multumita lui, care a stiut cum sa-mi arate partea plina a paharului.

Acum asteptam o duminica insorita ca sa iesim la strand, sa ne “balacim” putin. Insa pana atunci, facem variante si ne luam notite ca deh, se apropie BAC-ul. :)

Cuvinte?

2011-04-29T18:58:00.000+03:00

Imi doresc atat de mult sa fi avut posibilitatea sa intorc ceasul pana in momentul in care eram la varsta la care totul parea atat de roz, la varsta la care nu stiam mai nimic despre viata. Azi, involuntar vezi lucruri pe care n-ai vrea sa le vezi. N-as vrea sa stiu ca tu, prietenul meu drag, esti atat de fals; sau ea, cu care-am impartit de atatea ori si mancare, cea care mi-a fost ca o sora, este atat de invidioasa, cu toate ca nici viata mea nu e prea usoara. M-am saturat sa vad mizeriile din jurul meu! Falsitatea celor pe care i-ai considerat mai mult decat prieteni! E de-o cruzime crunta sa vezi cum tie-ti spune „mi-e dor de tine. Esti cea mai de treaba dintre toate prietenele pe care le-am avut. X este atat de copila, n-ai cu cine discuta. Nici nu vreau s-o mai vad.” iar peste doua minute, ei sa-i spuna acelasi lucru sub pretextul ca „sunt doar niste cuvinte”. Cuvinte care pe tine te definesc!

Cu doar niste cuvinte m-ai facut de atatea ori sa plang, sau sa ma simt iubita...

Imagine luata de aici

Gânduri adolescentine

2011-04-29T18:57:00.000+03:00

În timp ce trebuie să fim asemenea cameleonilor, să ne adaptăm fiecărei situaţii şi persoane, înăuntrul nostru avem ceva fix: un vis. Un vis pentru care luptăm, pentru că doar atât avem.
Există două categorii de oameni: cei care vor totul de la viaţă şi cei care se mulţumesc cu puţin. Fiecare categorie, însă, are avantajele ei. Cei din prima categorie, luptători convinşi, au satisfacţia de a-şi vedea visele îndeplinite, au şansa de a-şi trăi visul, în timp ce persoanele care se mulţumesc cu ce au, sunt fericite, au timp să trăiască momentul fără atâta stres, în plus, au timp pentru ei inşişi, şi poate că asta e adevărata plăcere a vieţii.
De când mă ştiu mi-am dorit ceea ce multor oameni li s-a părut a fi imposibil de obţinut, însă am ştiut lupta şi mi-am atins visele. Cel mai important lucru e să nu cedezi în faţa primului obstacol şi să ai încredere în tine.
Când eram copii, visam la ideal, şi chiar şi acum, adolescenţi fiind, ne dorim prieteni, iubire, iar pe viitor o meserie pe care s-o practicăm din plăcere. Pentru noi asta înseamnă o viaţă fericită.
Din păcate, însă, societatea în care trăim, ne învaţă treptat că fără bani nu ai nimic. Astfel visele noastre se spulberă, iubirea mult visată, prieteniile idealiste, munca din plăcere devin doar nişte gânduri prosteşti ale unui copil care nu ştie nimic despre viaţă, un copil căruia părinţii îi oferă totul. Din momentul în care realizăm acest lucru, viaţa noastră ia o întorsătură radicală.

2011-04-28T13:28:00.000+03:00

Te iubesc!

Mi-am intors privirea

2011-04-28T13:27:00.001+03:00

Spre ziua de ieri.
As fi vrut sa te regasesc
Sa te iubesc
Inca o data.
Apoi mi-am dat seama
Ca eram legata la ochi.
Mi-am amintit!
M-am lasat inselata
De ceata.
Credeam ca ai plecat…
Credeam ca m-ai uitat.

Lumina Sfanta, de Paste

2011-04-28T13:01:00.000+03:00

Invierea Domnului - sarbatoarea luminii celei vesnice, a renasterii, sarbatoare de bucurie, care arata inca o data maretia si puterea Lui Dumnezeu.
Desi in ultimii ani conceptul de “Sarbatori Pascale” este tot mai mult asociat ideii de mancare, bautura sau iepuras, exista si persoane care inca se bucura si traiesc adevarata semnificatie a acestei Sfinte Sarbatori. Si ce bucurie mai mare pot avea aceste persoane decat sa aiba parte de minunea Domnului? Si aici ma refer la Sfanta Lumina.

N-as prea vrea sa despic firul in patru, sa stiu cu lux de amanunte de unde si cum vine aceasta Lumina Sfanta. Ma multumeste sa stiu ca este o minune a lui Dumnezeu.
Cert este faptul ca, anul acesta de Sfintele Paste, am fost binecuvantati sa primim Lumina direct de la Mormantul Domnului, de la Ierusalim. Nu stiu daca a ajuns in fiecare coltisor al tarii noastre, insa un mare numar de credinciosi au avut privilegiul de a-si aprinde lumanarea cu Lumina Sfanta. Eu cred ca este un semn ca Dumnezeu inca ne iubeste si vrea sa ne apropiem de el.

Frica de Domnul duce la viaţă,
şi cel ce o are petrece noaptea sătul, fără să fie cercetat de nenorocire. (Proverbe 19: 21-23)

Am avut parte de o slujba deosebita, mi-amintesc ca preotul ne-a zis sa ducem lumanarea acasa, s-o pastram si s-o aprindem cand avem o bucurie sau un necaz. Sa multumim sau sa cerem ajutor.
Eu Ii simt prezenta in viata mea, ma simt binecuvantata. As putea tine lumanarea aprinsa tot timpul...daca ceara nu s-ar topi...

Imagine luata de aici

Noi?

2011-04-20T22:00:00.000+03:00

Si inca o data visul se sfarseste. Nu ne mai pasa. Am uitat de noi. Suferim de amnezie si, in acelasi timp, sufletul ne este anesteziat.
Maine ce vom face, oare? Ne vom continua promenada fara sa ne intrebam cine am fost? Ne va pasa, sau ca niste roboti vom urma instructiunile, sec?

Cine poa` sa stie?

Lonestar - Amazed

2011-04-20T12:17:00.000+03:00

...

2011-04-17T20:55:00.000+03:00

Cate nopti nedormite
Cate zile ploioase
Dar cate zile senine
Au trecut peste noi.

Deja imi este dor...

2011-04-17T20:48:00.000+03:00

Deja imi este dor... imi este dor de perioada in care eram “boboci” si ni se parea ca va dura un infinit pana sa absolvim. Mi-e dor de pauzele insorite petrecute pe teren, razand, glumind, barfind cu colegele. Mi-e dor de orele petrecute la “cafea” cand chiuleam… de primul 3, de orele de fizica sau mate cand profa` ma scotea la tabla iar eu ma uitam pe pereti sau… Imi lipsesc orele de franceza din cabinet, ascultand “Quand je t’aime” a lui Demis Roussos. Mi-e dor de prima dragoste…
Stand acum in fata calculatorului, scriind aceste randuri imi dau seama ca totul s-a petrecut dureros de repede. Parca totul a fost o piesa de teatru in care noi, elevii, jucam in rolurile principale, alaturi de profi. Si cand ma gandesc cat de terorizati am fost, si cate zile negre le-am facut… Ne-au certat, ne-au indragit… au trait alaturi de noi acest vis, aceasta poveste, ne-au ajutat sa crestem. Mi-amintesc cu zambetul pe buze cum ne-au trantit usa-n nas atunci cand incercam sa ne apropiem de ei, sau cum altii au acceptat si ne-am imprietenit. Sau cum “Mama A.” trecea prin clasa noastra in fiecare pauza (concluzia e ca o intristeaza gandul ca terminam si profita acum de ocazie pentru a mai petrece putin timp cu noi).
La final de clasa a XII-a pot spune ca nu este totul atat de infricosator pe cum spun altii, cel putin mie nu mi se pare. Nu mi-e teama de BAC, desi sunt constienta ca mai am de acumulat multe cunostinte acum pe ultima suta de metri. Ma inspaimanta doar gandul ca la toamna vom fi alti oameni. Nu ne vom mai reintalni pe teren, apoi in sala de clasa, apoi la Jenu` ci vom fi impartiti in cine stie cate parti.

E ca si cand cineva ar fi zis “hocus-pocus” si totul s-a terminat in mod miraculos, anii de liceu ramanand cea mai frumoasa amintire a noastra. 

Aproape de mine

2010-12-27T22:47:00.000+02:00

Argintii stelute pufoase se-astern
Peste linistea mea.
Parfum de brazi, umbre de munti
Si sunetul cascadei
M-ademenesc in mreaja lor.

O promenada nocturna
Sub cerul innorat
O bucatica de ciocolata,
Un sarut, un zambet misterios si o imbratisare
Sunt visul pe care impreuna l-am tesut.

Simtitu-te-am aproape
Si inteles-am
Cele mai de ne-nteles ale lumii taine
Cand de mana, pe-ale vantului aripi
M-ai purtat.

Printre fulgi as vrea sa ratacesc
S-ascult cantecul ingerilor
La apus de soare
Stiind ca tu vei fi acolo
Si ma vei invata din nou cum sa zambesc.

Un altfel de inceput

2010-12-21T21:00:00.000+02:00

Dimineata... o noua zi, o noua viata. „De azi sunt alta!” mi-am zis in timp ce cautam somnoroasa, dar totusi entuziasmata, telefonul sub perna. Sa-ndraznesc sa scriu si despre tine? Uneori simt ca nu-s suficiente cuvintele, iar mai multe nu-mi sta in putinta sa fac. Parca si tu ai pus o bariera intre noi, parca intentionat nu-mi permiti sa ma apropiu... Imi pun in fiecare dimineata, cam de-o luna incoace, aceeasi intrebare: de ce tu? De ce dintre toti barbatii din lume, tocmai tu? Tocmai acum cand totul e un haos.
Sa indraznesc sa-mi deschid sufletul? Iar si iar? Sa-ti spun cata nevoie am de zambetul tau, de imbratisarile tale? Sa-ti spun cat mi-e de greu sa te am langa mine, dar sa nu pot sa te-ating? Sa-ti spun ca nu e seara in care sa n-adorm cu gandul la tine? De ce-as face-o?
De ce tu esti linistea si nelinistea mea?
Si dac-ai sti ca despre tine am scris, probabil ai rade in stilul tau ironic. Dar nu-mi pasa. Nu-mi mai pasa de nimic. De azi sunt alta!

Azi...

2010-12-21T17:58:00.000+02:00

Azi... Azi e ziua in care imi iau ramas-bun de la tine.
Printre lacrimi de dor, zambete, fulgi de zapada...
O imbratisare duioasa insufleteste obrajii rosii, inghetati.
Ma voi intoarce? De-ai sti cat mi-as dori!

Azi... E ziua in care te voi uita. Pentru o clipa...pentru o viata.
Printre regrete, printre sperante
Un sarut dulce, o mangaiere, un cer instelat
Iti las ca amintire.

Azi... E ziua in care voi pleca. Atat de aproape, atat de departe..
Un suflet, un gand, un vis
Sub raze-nghetate de soare te privesc. Si te-as lua cu mine!
Deja mi-e dor... Atat de dor de tine...

Am pierdut de mult amintirea ta...

2010-11-02T22:45:00.000+02:00

Din nou părăsi-mă-vei.
Uita-voi ochii tăi
Şi-mi va fi dor
Să-mi fie dor de tine.

Iubi-voi cerul şi marea albastră
Şi poate-aş căuta zâmbetul tău
În stele ascunse,
În razele de soare ce-acoperă pământul.

Şi ştiu: în faţa mea sta-vei
Şi nu te voi vedea.
Nici ochii şi nici gura-ţi
Nu le-aş mai recunoaşte.

Am pierdut de mult amintirea ta...

În Zori de Zi

2010-07-28T01:30:00.000+03:00

Răsăritul e departe
Se-aude un ţipăt în noapte
O fiinţă necunoscută se-apropie de mine
Mi-e teamă!
Simt doar mângâieri fine
Ce urcă de la glezne
Spre coapse
Spre sâni
Spre buze.
Mă-nvăluie un fior de plăcere.
Simt apoi adierea rece
A vântului, ce mă sufocă
În strania lui îmbrăţişare.
Mă înfioară!
Ca mai apoi, c-o bruscă mişcare,
Să mă arunce cât poate de tare
În iarba udă acoperită de ceaţă.
Mă-ntreb ce va urma
Ce-are de gând să îmi mai facă
Pe ce porţi înguste mă va mai trimite?
Prea multe semne de-ntrebare!
- O, Tu, Stăpâne, ce vrei de la mine? - am întrebat atunci – Nu vezi, Tu, oare, că-s doar o umbră trecătoare-n lumea asta mare?
Dar El nu mi-a răspuns
M-a ţinut aşa până la Răsărit de Soare.
Atunci, în Zorii Zilei, am aflat ce-mi pregătise
Mi-a dat Viaţă!

Dorinta

2010-07-25T23:48:00.000+03:00

Mi-as fi dorit sa cunosc fericirea, nu doar o senzatie de bucurie ce se spala odata cu primii stropi de ploaie ce cad peste sufletul meu. Iubesc soarele ce-mi arde buzele cu sarutul lui, iubesc zapada ce-mi ingheata simturile cu imbratisarea ei. Te-as iubi si pe tine, dar nu am sa iti ofer decat suferinta si nu vreau sa-ti fiu povara... In jurul meu totul este vraiste...Cerul si-a scuturat stelele-n mare, omenirea a reununtat la cel mai de pret lucru pe care-l avea: Iubirea, in schimbul unui strop de placere. Vreau sa te iubesc...dar cum pot sa ma eliberez de suferinta ce ma apasa? Cum as putea sa renunt la toata durerea ce-mi inunda inima? Stiu ca nu voi fi niciodata fericita, pentru ca asa a vrut El. Sunt doar o umbra ce nu va simti iubirea... Nu vreau sa ma iubesti, n-o face! Dar vreau sa-ti daruiesc tie iubirea, pentru ca tu poti s-o simti, tu nu esti umbra, esti fiinta. Tu poti fi fericit!

Împreună

2010-06-03T22:36:00.000+03:00

Opri-vom timpul pentru noi
În după-amiezi plictisite de vară
Să fredoneze cânturi printre ploi
Un joc de copii totul să pară.

În după-amiezi plictisite de vară
O clipă în braţe să mă ţii
Dragostea n-o vom lăsa să piară
Cât timp împreună vom fi.

Să fredoneze cânturi printre ploi
Îngeri din cer s-au reunit
Să fim împreună noi doi
În visul ce ne-a ademenit.

Un joc de copii totul să pară
În timp ce culegem floarea vieţii
Să ne lăsăm conduşi de corzile de chitară
Iar apoi să dansăm până în zorii dimineţii…

Opri-vom timpul pentru noi
O clipă în braţe să mă ţii
Să fim împreună noi doi
Iar apoi să dansăm până-n zorii dimineţii…

Exces de zel

2010-05-18T17:39:00.000+03:00

se întâmplă deseori
să-ţi doreşti
să te strecori
pe nesimţite
în vis

să-ţi ţii zâmbetu
-n palme
păşind agale
printre nori
purtând aripile
îngerului tău păzitor

iubire de mai

2010-05-15T17:22:00.000+03:00

s-au pierdut pe drum vise,
amintiri,
iubiri,
raze de soare,
fum de ţigară,
zâmbete false,
dimineţi răcoroase...

acea vineri de mai,
când copii noi eram,
când „te iubesc” îţi şopteam
când lângă tine mă trezeam...
şi nimic nu-mi mai doream
când pe tine te aveam.

azi privim amândoi
cum stropi mari de ploaie
spală urmele paşilor
de pe nisipul pe care
ieri împreună călcam.

iar norii ne-acoperă inima
nimic nu ne şterge lacrima
şi ne dorim
ca din nou
să ne trezim
în acea dimineaţă de mai
când pe mine mă aveai
şi doar pe mine mă iubeai.

lângă mine ai vrea
înc-o clipă
să stai
într-o zi însorită
de mai...

Dor..

2010-05-12T23:27:00.000+03:00

Cu fiecare lacrima ce se prelinge pe obrazul meu, se scurg ani intregi de viata...
De ce trebuie sa ne facem promisiuni in care nu credem? De ce nu putem pur si simplu sa ne iubim, fara nicio obligatie?
Te-as fi iubit oricum, nu ti-as fi cerut nimic in schimb. Acum sunt doar un fluture cu o aripa sfaramata, ce zboara spre vise. Cu asta ma hranesc, de fapt. Cu vise si cu speranta ca ma voi trezi din nou langa tine. As vrea sa ma inalti doar cu privirea ta, asa cum o faceai inainte.. As vrea sa-ti simt pumnul tau mic, in palma mea. As vrea sa ma bucur de chipul tau atat de pur, atat de dulce, fara sa-mi fie teama ca te-as putea pierde pentru vesnicie...
As vrea sa-mi spui ca te vei intoarce. Te vei intoarce, asa-i? Nu ma vei lasa sa ma prabusesc. Zi-mi ca vei veni... zi-mi ca ma vei mai iubi.
Unde esti? Oare tu te mai gandesti la mine?
Mi-e dor..mi-e atat de dor de zilele senine.

Poveste...

2010-05-12T23:11:00.000+03:00

Iar el inca asculta melodia ruginita de pe fundal. In realitate, spera ca, dintr-o clipa-n alta, aceasta sa se transforme in melodia pe care vor dansa impreuna o vesnicie. Chipul ei inocent si vocea sa blanda, il convingeau de fiecare data sa nu renunte la ea. Era parca dependent de fata in care credea orbeste.
Fiecare rasarit de soare ii prindea pe plaja, privind marea infinita.

-Tu stii, nu?
-Da, stiu... ii raspunse el privind in gol. In privirea trista i se citea intrebarea - care-l tortura - "de ce?"
-Pana acum, am vorbit mult prea mult, multe cuvinte s-au lasat purtate de vant, fara ca ele sa aiba, insa un inteles bine definit. Cuvintele mint, sentimentele niciodata. Si te iubesc, si ma iubesti..si ne iubim. Pentru ca iubirea noastra sa ramana pura, voi FACE, nu voi mai ZICE. Asta-ti doreai si tu, nu-i asa? Fapte, nu vorbe...
Incet se indeparta cu pasi usori, ca mai apoi sa dispara, ca si cand n-ar fi fost acolo niciodata. A plecat inainte ca el sa-i spuna ca o iubeste...
Si chiar disparuse... Ani la rand a cautat-o cu disperare, uitand ultimele ei cuvinte - "voi face, nu voi mai zice".
La celalalt capat al lumii, o gasi.. Era la fel de frumoasa, purta o rochie lunga pana-n pamant, rosie. Parul negru ca abanosul ii cadea fin peste umerii goi. Avea aceeasi privire de acum o mie de ani, nu s-a schimbat deloc. Si inca-l iubea... Cand o vazu, se apropie incet. Isi dorea atat de mult s-o imbratiseze, asa cum facea atunci, demult. Stia cat de mult ii place sa o tina in brate.
-Te iubesc... Te-am cautat toata viata, de ce-ai plecat?
-Pentru ca asta mi-ai cerut. Mai stii, atunci cand ne-am despartit ce mi-ai zis?
-"Nu vreau sa te mai vad in viata mea!" Dar mi-ai distrus viata...
-Ti-am promis ca ma voi schimba, nu m-ai crezut... M-ai alungat din viata ta ca pe un nimic... stiai cat regret, stiai ca as fi renuntat la viata, pentru ca tu sa fii fericit. Voiai fapte.. am plecat. Stiam ca ma iubesti, stiam ca ma vei cauta.
-Eram copii...
-Da, eram copii, voiai o fata matura...
-Voiam...
-Stiu ce voiai, nu e nevoie sa-mi mai zici.
-Te voiam pe tine.
-Nu m-ai fi alungat..
-Iarta-ma!
-Tu m-ai iertat?
Atunci el si-a plecat capul... ii era rusine. Cum putea sa-i ceara ceva de care el n-a fost capabil atunci?
-Te-am iertat de mult, ii zise fata. Te-am iertat pentru ca te iubeam, si n-aveam nevoie de nimic altceva. Am crezut in tine mereu, chiar daca m-ai parasit cand aveam nevoie de tine mai mult ca oricand. Si inca te iubesc, dar e tarziu...
-Niciodata nu va fi prea tarziu pentru noi.
-Noi... Diseara voi pleca...
Fara sa mai intrebe nimic, barbatul intelese ce voia iubita lui sa-i spuna. Pe obraz ii curge o lacrima, prima lacrima varsata pentru ei.
-Ia-ma cu tine, spune-i sa ne ia pe amandoi, impreuna. Vreau sa fiu langa tine acum macar.. Te rog...
La lasarea intunericului a venit El, imbracat in alb. A luat-o de mana, si-au disparut.
-Voi veni dupa tine, la miezul noptii, sa fii pregatit, ii spuse iubita sa..
La miezul noptii si-a facut aparitia... Avea aripi de inger, purta vesminte albe.
Barbatul s-a indragostit pentru a mia oara de chipul ei... diferenta era ca de aceasta data, nimeni nu-i mai putea desparti...
-Te iubesc, sufletul meu!
Atunci au auzit aceeasi piesa de fundal. Si-au dansat ultimul lor dans. De fapt era primul... Era melodia pe care vor dansa impreuna o eternitate...

Labirint

2010-05-10T20:22:00.000+03:00

Nu ma inchide in labirintul sufletului tau, cand eu ma pierd cu atata usurinta doar in privirea ta.. Voi rataci in necunoscut, pana in clipa in care ma vei elibera. Mi-e teama de necunoscut, stii?
Ochii mei vor tanji dupa lumina chipului tau, buzele se vor usca asemenea frunzelor toamna, de dorul sarutului tau. Trupul meu va ingheta cautand caldura dragostei tale… Haide, imbratiseaza-ma inca o data. O clipa doar. Clipa asta nu ne-o va fura nimeni, vom fi doar noi. Promit.
Iti simt dragostea patrunzandu-mi prin vene asemenea unui drog fin...
Ma incapatanez sa te doresc numai pe tine. Vino mai aproape.
Nu vreau sa fiu decat acolo, in bratele tale…

Gustul clipelor frumoase...

2010-05-10T19:42:00.000+03:00

Macar acum, in ultima instanta, prefa-te ca-ti pasa. Pastreaza-ti zambetul din prima zi, atat de fals, dar cu care m-ai vrajit, m-ai dus pe cai tainice, insa care mi-au lasat un gust dulce… Gustul clipelor frumoase. Pastreaza-ti zambetul care a provocat dependenta inca din prima clipa…
Cand te caut cu privirea, nu-ncerca sa ma indepartezi, ci lasa-ti sclipirea din privire sa ma minta… din nou si din nou. Cum ai facut-o si atunci… Nu incerca sa ma protejezi de dura realitate acum, daca n-ai facut-o atunci, cand eram sub aripa ta protectoare. Nu ai mai putea provoca suferinta… Sau cel putin nu unui trup cald care mascheaza un suflet de gheata…
Vreau sa-ti pastrez imaginea angelica, nu cea demonica, de aceea, te rog, minte-ma pana la capat! Vreau sa raman cu gustul acela dulce, atat de placut.
Iar acum, te rog sa pleci. Vreau sa ma eliberez de tot de tine. Lasa cheile pe masa, usa n-o inchide. E soare afara, am sa-mi scot sufletul la plimbare. Se va dezgheta…

E tot ce stiu...

2010-04-18T21:20:00.000+03:00

Şi poate-mi pasă mai mult decât îi pasă ei. Sau poate pur şi simplu e doar acea senzaţie prostească a unui copil imatur şi naiv, ce are impresia că atunci când îi este oferită o îmbrăţişare, are toată lumea doar pentru el.
Sau poate chiar iubesc...
N-aş putea să-ţi spun exact ce simt... Ştiu doar că atunci când m-ai strâns în braţe, am simţit pentru prima dată ceva special... Ştiu doar că atunci când sunt cu tine, nimic nu mai există... Ştiu doar că te vreau numai pentru mine...
Aş opri timpul. Iar atunci ai fi lângă mine, m-ai ţine în braţe. M-ai iubi. Atunci ai fi doar pentru mine, aşa cum am visat, aşa cum mi-am dorit..
Atât ştiu doar...

Un gând pentru Hristos

2010-03-10T20:06:00.000+02:00

Ascult tăcerea,
Care de mult
Nu mai este tăcere -
E şoaptă.
E murmurul ce spune
„Eu sunt aici,
Lângă tine. Şi te iubesc.”
E melodia divină,
Refrenul din sufletul meu.
Şi îl ascult la nesfîrşit,
Fără să pot
Să-l desluşesc.
Şi alerg, şi alerg
La nesfârşit
Şi Te caut
Ne-ncetat,
Dar nu Te găsesc.
Unde eşti, Tu, Doamne?
Unde Te ascunzi, Tu, oare?
De ce nu laşi
Ochii mei
Păcătoşi
Să Te vadă?
Atât îţi cer.
O clipă doar.

Good bye

2010-02-13T17:09:00.000+02:00

De dincolo de pădurile compacte, soarele s-a arătat zâmbitor şi mai optimist ca niciodată. Parcă vrea să-mi spună că e hotărât să-şi păstreze locul, să alunge norii din calea lui şi să zâmbească neîncetat. Doar pentru mine. Sub privirea lui insistentă, zăpada a început a se topi, iarna pare a-şi pregăti bagajele, făcând loc primăverii. Am ieşit din casă pentru a-mi lua rămas bun de la incă o etapă a vieţii mele ce se încheia odată cu venirea nopţii. M-am plimbat ore-n şir pe un drum ce ducea spre o nouă lume. Asfaltul ud reflecta razele aurii ale soarelui, asemenea unei oglinzi. Umbra ta m-a urmărit până la capătul drumului. Acolo am renunţat la tot. Chiar şi la tine. De acum sunt alta. N-ai crezut niciodată că voi reuşi fără tine. M-ai alungat atât cu cuvinte dureroase, încât sufletul meu a împietrit. Acum te pierzi in privirea mea de gheaţă, încercând să o regăseşti pe acea Ea de demult, pe care-ai ucis-o în nepăsarea ta. Pleacă, vezi-ţi de drumul tău, eu n-am nevoie de tine. M-ai distrus o dată, n-o vei face şi a doua oară. Acum ştiu să-mi controlez sentimentele, am învăţat că nimeni nu merită iubire. Pentru că oricine o are, n-o ştie păstra, o aruncă la gunoi. La fel cum ai făcut tu. Dragostea nu ţine cont de sinceritate, ci doar de ea însăşi. Iar ţie-ţi este străin acest sentiment....

Fluturele şi fluturiţa

2010-02-03T16:17:00.000+02:00

Se spune că era odată o fată născută din roua dimineţii ce cade-n cupele florilor. Prin tot ceea ce făcea, reuşea să aducă bucurie şi speranţă în inimile celorlalţi. Fericirea celor din jur, era fericirea ei. Niciodată nu s-a gândit la ea, considera că este fericită. Trăia doar pentru a aduce un zâmbet pe buzele oamenilor. Avea prieteni mulţi şi adevaraţi, şi era frumoasă nespus...
Într-o zi, în timp ce culegea flori pentru a le duce unei femei bolnave, a auzit un plânst surd. S-a apropiat încet să vadă ce s-a întâmplat. Era un fluture căruia i se rupsese o aripă. Nu mai putea să zboare, nu mai putea, practic, să trăiască. Fata i-a promis că îl va lua la ea acasă până se va reface. Au trecut zile întregi petrecute împreună. Zilele s-au făcut săptămâni, săptămânile s-au facut luni... Însă a fost îndeajuns o clipă pentru ca fluturele să se îndrăgostească de fata atât de blândă şi bună... O iubire imposibilă...
A venit ziua în care aripa s-a refăcut, iar el şi-a luat zborul. Îl durea sufletul, dar trebuia s-o facă, cu toate că nu s-ar mai fi desparţit niciodată de ea.
La scurt timp, află că fata pe care el o iubea se îmbolnăvise. Era grav, iar zilele-i erau numărate. De cum a auzit vestea, fluturele a pornit înspre ea, pentru a-i fi alături. Fata i-a mărturisit că şi ea il iubeşte. Acum era în al nouălea cer, însă durerea provocată de apropierea morţii ei îl sfâşia. "Îţi promit că voi face în aşa fel încât să ai parte de un final fericit" i-a zis bolnavei printre lacrimi. Voia să-i aducă un zâmbet pe buze... Însă se străduia din toate puterile lui să-şi ţină promisiunea.
A venit ziua morţii ei... Lacrimi de sânge curgeau din ochii fluturelui. Îl durea că n-a reuşit să-i facă finalul fericit. Însă doar Dumnezeu ştie ce rol avem pe acest pământ.
De durere, s-a îmbolnăvit şi fluturele. A plecat şi el, la fel de repede cum a plecat şi fata.
În Cer s-au reîntâlnit. Ea era metamorfozată în fluturiţă. O fluturiţă deosebită. Acum îşi puteau împlini iubirea.

Pur şi simplu... te iubesc!

2010-02-01T15:09:00.000+02:00

Asemenea unui copil încerc să-ţi găsesc zâmbetul tipărit pe feţe străine, necunoscute mie. Alerg desculţă prin ploaie, vreau să ajung la raza de lumină din lumea cealaltă. E departe, mult prea departe de mine. Şi trec peste anotimpuri, peste gânduri şi şoapte... Şi te găsesc. Eşti acolo, deasupra oceanului, dincolo de nori, aşezat pe un curcubeu de dorinţe, privind întinderea infinită de apa albastră. Şi mă priveşti, şi te privesc, şi ne privim. Un zâmbet este îndeajuns ca să-mi dau seama ce îţi doreşti. E zâmbetul tău, nu e un zâmbet străin rătăcit printre lacrimi amare de dor. E zâmbetul ce-mi aparţine. Suntem doar noi doi, ne-am regăsit.. De acum îmi aparţii, îţi aparţin... trup şi suflet. Te iubesc!

Colegul din ultima banca

2010-01-29T15:58:00.001+02:00

Se sunase de intrare, dar ei inca au ramas in curtea din spate. Erau singuri. El facu cativa pasi, s-a apropiat de ea. Doar se priveau. Se priveau cu simpatie. Era pentru prima data cand ea avea ocazia sa-i patrunda pana-n adancul sufletului, doar privindu-l in ochii mari albastri, in care se reflecta imaginea ei. Razele soarelui ii mangaiau chipul, dandu-i o alura perfecta. Se arata nu prea inalta, silueta si cu pielea usor bronzata. Il privea indelung pe cel pe care, desi il mai vazuse doar de vreo doua-trei ori, parca-l cunostea de-o viata. Era putin mai inalt ca ea, insa la fizionomie-i semana atat de bine...
-Vino sa-ti arat ceva. ii zise el, nedezlipindu-si inca privirea de la ea.
Iar atunci o lua de mana si o duse intr-un loc rupt dintr-un basm parca. Ea nu scoase niciun cuvant, niciun sunet, doar ii zambea. Poate nici nu era nevoie sa vorbeasca, cei doi comunicau doar privindu-se.
Erau inconjurati de stanci si dealuri acoperite de paduri. Verdele acela perfect ii dadea senzatia de siguranta. A dus-o pana pe cea mai inalta stanca de unde puteau vedea orasul imens. El s-a asezat jos, era obosit de la atata drum. Privea cerul senin, de o intindere infinita, si pasarelele ce se lasau purtate pe aripile vantului bland. Ea statea in picioare, nemiscata, admirand cascada ce-o observa departe, si care se dezlantuia dintre doua stanci albe, acoperite de cateva flori. Nisipul din clepsidra parca se oprise in momentul in care cei doi s-au intalnit, dar de fapt se scurgea la fel de ritmat ca pana atunci. Ea s-a intors brusc privindu-l fix in ochi ca si cand ar vrea sa-si confirme ceva. Atunci a vazut aceeasi sclipire ce completa albastrul perfect al ochilor lui. Aceeasi sclipire din copilarie. Da, era el...
-Colegul din ultima banca! au fost primele ei cuvinte de cand se reintalnira.
Iar el i-a zambit in semn de aprobare, privind-o cu drag. S-a ridicat si i-a cuprins trupul subtire-ntr-o imbratisare. Si au stat asa imbratisati minute in sir, uitand de tot ce-i inconjura. N-aveau nevoie de cuvinte... Aveau nevoie unul de celalalt, si atat.
Au ramas acolo pana la lasarea intunericului, nesaturandu-se de imbratisari...

Merg mai departe:)

2010-01-28T22:50:00.000+02:00

Si crezi ca mai conteaza ceva acum? Ce-a fost a trecut. Ma doare al naibii de tare, dar stiu ca maine voi zambi. Voi zambi nu pentru amintirile noastre, voi zambi pentru prezent, pentru mine. Azi mi-am amintit de tine, niste momente de care candva imi aminteam cu drag, acum ma seaca. Si pariez ca tu asculti aceeasi melodie enervanta, de care nu te mai saturi, si esti indiferent, nepasator. Si ti-e usor, si nu te doare. Ieri aveam nevoie sa ma tii in brate, azi am nevoie sa ma prinzi de mana, sa ma ajuti sa ma ridic, maine voi avea nevoie sa-mi soptesti aceleasi cuvinte pe care pana acum nu le-am inteles. Dar pe cine mai intereseaza toate astea? La ce folos sa-ti mai spun toate astea? Pentru ca oricum nu-ti pasa, asa cum nu ti-a pasat nici atunci. Si la ce folos sa ma invinovatesc la infinit? Daca tu nici acum n-ai inteles nimic? De ce sa-ti dau mereu satisfactia de a ma sti distrusa? Promit ca maine voi zambi. Promit sa alerg desculta pe nisipul fierbinte, ascultand sunetul marii, fara sa privesc inapoi, fara sa-mi amintesc de tine. Si nu voi mai fi acea "ea", plina de iubire... Nu pentru tine...

Prietenie?

2010-01-17T21:03:00.000+02:00

Ce este prietenia? Ceva la care tinem cu sfintenie, sau ceva pe care-l aruncam la gunoi fara prea multa bagare de seama?
Azi, prietenia si-a cam pierdut din valoarea pe care-o avea acum o perioada de timp. De fapt noi stim ce inseamna cu adevarat sa fii prieten loial, sau ne lasam condusi de rautatea care predomina in lumea noastra? In ce masura influenteaza orgoliul si invidia o relatie de prietenie?
Adevarul e ca tintim prea sus, ne straduim prea mult sa atingem ceva inexistent: perfectiunea. Perfectiunea ca o forma a egoismului, pentru a ne face astfel remarcati lasandu-ne condusi de dorinta de a fi superiori celorlalti. Pacat insa ca nu realizam la timp ce facem, nu ne dam seama ca am putea rani pe cineva. Intotdeauna exista cel putin o persoana care are incredere in tine, care te sustine, care-ti este alaturi neconditionat. Ii oferim acelasi lucru in schimb? Sau uitam de nevoile celui de langa noi, ca si cand ar fi ceva lipsit de importanta?
Cum poti numi prietenie o legatura cu o persoana, in spatele careia se ascund interesele proprii? " Singura prietenie de pret este cea care s-a nascut fara motiv." (Arthur van Schendel)
Cum ne putem numi "prieten" daca atunci cand suntem in fata persoanei respective suntem amabili insa pe la spate barfim, tradam.
Uneori indiferenta este cea mai cumplita arma a unei persoane, care spune in gandul ei "Eu sa fiu prieten cu asta?!? Nu se poate, nu e destul de bun pentru mine!"
De ce sa nu acceptam ca toti suntem egali in fata lui Dumnezeu? Ar trebui sa lasam la o parte tradarea si minciuna, sa fim sinceri cu noi si cu prietenii nostri. Sa ne bucuram de momentele minunate petrecute impreuna, pentru ca sunt unice. Si nu uitati: fiecare persoana are un prieten adevarat, care trebuie pretuit pentru ca "Un prieten este cineva care vine cand toata lumea a plecat." (Grace Pulpit)

Dansând cu noaptea

2010-01-08T22:23:00.000+02:00

Îmi continui drumul spre nicăieri, înconjurată de umbrele plictisite ale trecutului.
"Te doare?" mă întrebase cea mai apropiată umbră, pe nume Trădarea. Hmmm... încep să-mi pun semne de întrebare. A fost doar o ploaie trecătoare de vară, sau un vânt ce mă însoţeşte mereu?
Privind soarele pletoric printre crengile copacilor ce îmbrăţişează văzduhul, am găsit răspunsul la întrebarea Trădării. Soarele a apus. Încet se lasă ceaţa peste singurătate. E linişte. Luna îşi face loc printre stele, aşezându-se falnică pe tron.
Dansând cu noaptea, parcă totul îmi aparţine. Umbrele m-au părăsit, cu excepţia Conştiintei, Curajului şi Sincerităţii. În sfârşit am parte de liniştea după care tânjeam atât. Ascult cântecul nopţii, care mă conduce spre o portiţă. "Deschide-o", îmi şopteşte Curajul, însă Conştiinţa mă întrerupe prompt "Stai! Deschide-o, însă înainte de toate, răspunde-ţi la câteva întrebări esenţiale. Dincolo de această portiţă te aşteaptă Viitorul, cu braţele deschise. Eşti pregătită să înfrunţi ispitele? Pentru că altfel, vei rătăci pe acelaşi drum, numai că atunci, eu nu te voi mai putea însoţi. Te simţi destul de responsabilă pentru a-ţi continua călătoria? Altfel, nu deschide uşa!"
Cu o voce oarecum tristă, am întrebat Sinceritatea "Ce crezi, m-a uitat, nu?" Iar ea, cu zâmbetul ei atât de dulce, mi-a răspuns "Hai, grăbeşte-te! El te aşteaptă. Însă nu uita tot ce te-am învăţat, să nu cumva să-ţi repeţi greşelile, asta e singura condiţie. Acum pleacă, fii fericită. Şi nu ne uita."

Deschizând portiţa, am văzut Paradisul. Iar El... mă aştepta.

Tu...

2010-01-04T21:02:00.000+02:00

fii raza mea de lumina
ce ma indruma in intunericul apasator
fii ingerul meu aparator
fii cantecul din sufletul meu
fii tu, visul meu

ia-ma-n brate
saruta-ma
zambeste-mi asa cum doar tu stii
cearta-ma
iarta-ma
iubeste-ma
pastreaza-ma doar pentru tine

Puritate

2010-01-03T14:50:00.000+02:00

Sub albastrul cerului senin, pe iarba cruda, statea o tanara fata ce privea un fluture superb..
Nici macar toata frumusetea din jur, nu-i putea acoperi suferinta..golul imens ce-l simtea.. La un moment dat auzi niste pasi.. Si-a ridicat privirea.. Tot ce-a vazut a fost un zambet angelic, plin de iubire.. Zambetul ce i-a redat fericirea.. "Vom fi impreuna mereu, te voi iubi mai mult ca propria-mi viata si-ti promit ca fericirea ce-o simti acum, va dura o eternitate."
"Vreau sa simt iubirea.." ii sopti fata.
El a luat-o de mana si impreuna au zburat spre nori, sufletul s-a intregit, acum erau uniti.. uniti pe vecie, iar zambetul pe care ea-l adora, il vedea mereu, pentru ca-i apartinea.

Urcând treptele uitării

2010-01-03T14:24:00.000+02:00

Până la lăsarea întunericului, din zeiţa pe care el însuşi o diviniza, reuşise s-o transforme într-o mică şi neînsemnată broască râioasă, refuzandu-i orice şansă de a-şi revizui comportamentul. Aruncându-i sufletul într-un sertar căruia i-a pus lacăt, şi-a ascuns greşelile pe fundul unei sticle pe care-a aruncat-o în mare, în speranţa că astfel, va avea conştiinţa curată. Nu voia decât s-o uite, dar înainte de toate, să se răzbune, judecând-o ca şi cum nu ar cunoaşte-o. Nici pentru o clipă nu şi-ar fi imaginat că ea poate suferise de 10 ori mai mult decât el, sau că vreodată ar putea fi pus în situaţia ei. Lăsându-se orbit de orgoliu şi uitând în totalitate de Dumnezeu, nu s-a lăsat înduioşat de inocenţa fetei care-l implora cu toată fiinţa ei s-o ierte, să-i mai acorde încă o şansa. Iertare? Cum putea el s-o ierte după ce i-a călcat orgoliul în picioare? Deşi sufletu-i era întreg, inima perfectă, prinţul nostru era devastat. Şi doar din cauza faptului că-i era ruşine cu ea. N-a iertat-o niciodată. A aruncat la gunoi toate amintirile lor. Pozelor le-a dat foc, împrăştiind cenuşa lor în văzduh. Credea că aşa o va alunga din viaţa lui.
Şi totuşi o iubea, şi ar fi dat orice pentru a fi iar iubita lui...dar timpul nu-l putea da înapoi. Tristeţea a mascat-o cu fond de ten, pentru ca ea să nu-şi dea seama că de fapt, fiecare cuvânt pe care i-l spunea, îl durea. Când ea şi-a cerut lucrurile uitate la el, i-a zis că i le aruncase, aşa cum credea că ea aruncase tot ce simţea pentru el. Apoi i-a cerşit timpul petrecut împreună. Ştia că n-avea cum să i-l înapoieze, dar el insista cu disperare, reproşându-i că i-a distrus 2 ani din viaţă. "Eşti sigur de ceea ce-mi ceri?" i-a zis fata. "Poţi tu să-mi dai timpul înapoi? Dă-mi-l până în ziua în care ne-am cunoscut, să ştiu să nu merg pe cărarea fatidică, ci să păcălesc soarta.". "Nimic nu va mai fi la fel.." repezind-o, i-a zis "Nici nu vreau asta, vreau doar să ieşi din viaţa mea, să nu te mai văd niciodată!" "Pentru ultima dată te întreb, eşti sigur?" "Absolut!"
În momentul acela i-a întins o cutiuţă, pe care deschizând-o şi-a recuperat un an, şapte luni şi 29 de zile plus câteva secunde din viaţa lui.
De data aceasta, el nu mai urmează calea care înainte i-a fost fatală.. La răscruce de drumuri, el alege calea cea scurtă, ocoleşte destinul, şi ajungând la capătul drumului, întâlneşte o fată cu chip de înger. Era atât de pură...vocea ei se asemăna cu cel mai fin cântec de păsărele, mângâierea ei era atât de tandră, şi parcă-ţi vindeca toate rănile doar atingându-te, privirea ei pătrundea până în adâncul sufletului tău, iar sărutul ei era atât de dulce. A fost îndeajuns să-i zâmbească pentru ca el să se îndrăgostească fără scăpare de această fantasmă. Era tot ce şi-a dorit el vreodată.
"Cu siguranţă, nimic nu va mai fi ca înainte" şi-a spus în sinea lui. A luat-o de mână, zburând împreună înspre soare... Dar aripile lui s-au topit, căzând în neant. A început să urle din toate puterile "Nu mă lăsa aici, ajută-mă! Vino şi ridică-mă-nspre cer! Nu mă părăsi!", iar ea, răspunzându-i, i-a zis: "La fel ţi-a cerut şi Ea, şi totuşi ai părăsit-o. Te-a implorat, te-a rugat... Ar fi făcut orice ca să-ţi fie ŢIE bine! Iar tu...? I-ai spulberat toate visele, i-ai nimicit sufletul, viaţa... Dar s-a ridicat, şi-a adunat sufletul bucată cu bucată, l-a reîntregit. Ea te-ar fi ridicat, pentru ca iubirea ce-o simţea pentru tine era mai presus de orice. Chiar dacă micuţa fetiţă din ea, cu acea curiozitate a ei imensă, a făcut-o să îţi greşească, ea te iubea... Ţi-a dat aripile ei să poţi zbura... Dar tu le-ai refuzat în momentul în care n-ai vrut s-o asculţi şi s-o ierţi."
Iar el căzuse, innecând-se printre regrete şi neputinţă...

Abstract

2009-12-20T16:52:00.000+02:00

Cum aş putea să mă lupt cu morile de vânt? Ţie ţi-este uşor?

Sunt tristă... tristă deoarece sunt momente în care mă simt atât de singură... Mi-aş dori să mă prinzi de mână, să-ţi simt prezenţa angelică în viaţa mea, şi împreună să ne înălţam la fel ca doi fluturi inocenţi, înspre cer... Cerul viselor şi al iluziilor. DE CE??? Întrebarea asta mă omoară, pur şi simplu! De ce nu-ţi pot spune lucrurile astea privindu-ţi ochii mari şi blânzi?
Am înţeles că noi ne scriem propria noastră poveste. Fiecare persoană are povestea ei, scrisă cu dragoste şi pasiune,în funcţie de capacităţile persoanei - cu talent sau cu puţină stângăcie.. Aş vrea să-mi scriu romanul vieţii doar cu pastă verde. De ce? Pentru că e culoarea mea preferată? Nu cred... Aş vrea să dau o pată de culoare vieţii. Aş vrea să aduc un zâmbet fiecărei persoane pe care-o întâlnesc pe stradă. Aş vrea să scriu numai despre TINE... O poveste de dragoste perfectă. Da... Dar unde e perfecţiunea? De fapt, în poveşti e totul posibil. Asta am să fac. Am să scriu doar despre tine. Cu pastă verde. Am să demonstrez tuturor că se poate, am să schimb lumea. Am să dau tot ce am mai bun în mine pentru a păstra vie flacăra. În lumea mea... o lume inocentă a unui copil îndrăgostit... îndrăgostit de frumos, de perfecţiunea care nu există... doritor de a face imposibilul posibil... îndrăgostit de TINE. Cred în tine. Cred în iubire. Cred în soarele ce răsare şi apune zi de zi. Pur şi simplu cred.:)

Despărţire

2009-12-20T15:13:00.000+02:00

Încet, încet ne apropiem de final... bătăile inimii redevin normale.... dispare orice senzaţie de plăcere atunci cand suntem împreună, nu ne mai pasă ce se va întâmpla cu celalat, nu ne mai întrebăm ce s-a întâmplat de nu ne sunăm zile întregi.
Oare unde a rămas acea iubire imensă pe care o simţeam nu cu mult timp în urmă... care părea să dureze o veşnicie?
Clipele petrecute împreună erau atât de speciale... nici măcar amintirea unei iluzii... unui vis împlinit nu ne mai provoacă plăcere. Ce s-a întâmplat?
Cu toate că poate -doar poate- rămâne o uşoară durere în suflet, conştienţi fiind de ceea ce se întâmplă, nici măcar nu ne luăm rămas bun... Distantandu-ne unul de celalat, fără măcar să ştim de ce, uităm de tot ce a fost frumos.... Împreună am trecut prin atâtea greutăţi şi, în acelaşi timp, împreună am simţit ce înseamnă cu adevărat a fi fericit...